Noul blog mediatorseffer.ro conţine diverse articole referitoare la mediere şi negociere. Există două principii strategice când vine vorba de negociere. Pe de o parte există negocierea competitivă, iar pe de altă parte există negocierea integratoare – acestea fiind categorii principale.

Despre negocierea competitivă

În esenţă, această strategie este folosită pentru a intimida celelalte părți în vederea cedării şi acceptării cerinţelor negociatorului. De obicei, negocierea începe cu cerinţe ridicate, şi procesul tinde să fie foarte tensionat. Este posibil ca negociatorul să facă diverse ameninţări sau să pună presiune pe părţi, aceste tactici reprezentând latura riscantă a negocierii competitive. Tacticile folosite pentru negocierea competitivă pot duce nu doar la stagnarea întregului proces dar poate să deterioreze relaţia dintre părţi. Dacă valorile care trebuie revendicate prin negociere sunt deja definite, atunci această strategie poată să fie eficientă. Totuşi, dacă părţile vor continua să colaboreze după ce negocierea a luat sfârşit, atunci tacticile agresive pot dăuna persoanei în cauză pe termen lung.

Despre negocierea integratoare

Acest tip de strategie are la bază un element de colaborare, tacticile strategice fiind folosite pentru a rezolva probleme comune. Negocierea integratoare se diferenţiază de negocierea competitivă prin faptul că aceasta nu revendică bunurile celorlalte părţi. Este necesară existenţa unei probleme pe care două (sau mai multe părţi) să o aibă în comun pentru a putea folosi tacticile negocierii integratoare. Riscul din spatele acestui tip de negociere este chiar colaborarea propriu-zisă. Din pricina faptului că este nevoie de două părţi pentru a da startul procesului de negociere, dacă una dintre părţi nu este dispusă să colaboreze pentru binele comun, atunci negociatorul se poate afla într-o poziţie de risc.

Care este cea mai bună tactică?

Cele două categorii sunt foarte diferite şi sunt aplicabile unui anumit set specific de circumstanţe, ceea ce înseamnă că nu există o tactică superioară. Un negociator cu experienţă va avea cunoştinţe vis-a-vis de ambele categorii, fiind astfel mai eficient în procesul de negociere. Dacă negociatorul are aptitudini în ambele tipuri de negociere, atunci acesta va putea evalua situaţia şi va folosi elementele strategice corespunzătoare contextului, cu intenţia de a produce cele mai bune rezultate posibile.