Diferenţa dintre negociere, mediere şi arbitraj

Când vine vorba de rezolvarea unei dispute, există diverse metode pentru a ajunge la un rezultat, fiecare strategie având tactici separate şi fiind necesară în contexte diferite.

Negocierea

Negocierea are loc atunci când două părţi se află într-o dispută, încercând să ajungă la un rezultat în urma discuţiilor faţă în faţă sau prin reprezentanţi. Procesul de negociere se diferenţiază de procesul de mediere prin faptul că nu există un terţ neutru care să ajute cele două părţi să ajungă la o soluţie optimă.

Medierea

Această metodă este considerată a fi mai formală faţă de procesul de negociere, din pricina faptului că implică un mediator – totuşi ambele metode sunt private. Medierea este considerată a fi un proces neutru, datorită faptului că acest proces implică o terţă care nu e părtinitoare celor implicaţi. Dacă două părţi sunt într-un conflict şi doresc să ajungă la un consens, un terţ este adus pentru a lua rolul de mediator. Acesta nu va ţine partea niciunei persoane implicate şi nici nu va decide rezultatul disputei.

Rolul mediatorului este pur şi simplu de a oferi sfaturi legale şi de a răspunde la întrebările părţilor. Având în vedere că mediatorul este neutru, acesta este preocupat doar de nevoile, interesele şi drepturile părţilor, în speranța de a ajunge la o soluţie optimă fără a susţine o anumită persoană. Medierea este un proces privat şi este aplicabil oricărui gen de dispută, fiind considerată a fi o strategie paşnică.

Medierea poate fi folosită şi în cazul în care cele două părţi se află într-un impas, iar procesul a stagnat. În ciuda faptului că mediatorul este imparţial, acesta poate informa o anumită parte dacă se află sau nu în legalitate, dar şi dacă are cerinţe exagerate.

Negocierea şi medierea sunt procese prin care părţile pot ajunge la o concluzie fără a consuma foarte multe resurse sau timp – spre deosebire de acţiunile în instanţă. Totuşi, pe lângă mediere şi negociere, există o a treia formă de rezolvare a unei dispute: arbitrarea. După cum sugerează şi numele, această strategie implică folosirea unui „arbitru”, adică a unui terţ care va decide soarta disputei. Acestă metodă este folosită în cadrul proceselor legale, acolo unde un judecător ia o decizie după ce a ascultat situaţia ambelor părţi.

Partea care se ocupă de arbitraj va organiza o şedinţă cu cele două părţi pentru a i se aduce la cunoştinţă situaţia, după care o audiere va avea loc, în care ambele părţi îşi vor prezenta opiniile pentru a-şi susţine poziţia. Odată ce arbitrul (judecătorul) ia o decizie, aceasta devine valabilă pentru ambele părţi – însă acest proces poate fi costisitor şi se poate întinde pe o perioadă lungă de timp, în funcţie de dificultatea cazului care trebuie arbitrat.